Alin Ușeriu, inițiator Via Transilvanica: „Diversitatea pe toate palierele este esența acestui traseu de lungă distanță”

Se face des comparația între Via Transilvanica și El Camino, poate cel mai cunoscut traseu de lungă distanță din Europa. Cum se deosebesc cele două?

În primul rând, nu am spus-o noi, ci au zis-o specialiști, Via Transilvanica se aseamănă mai degrabă cu trasee de lungă distanță din America de Nord, dar la o scară mai mică, decât cu alte trasee din Europa. Când spun asta, iau în considerare diversitatea formelor de relief, a florei și a faunei, deci peisajul natural, care este cu siguranță foarte diferit de ceea ce se vede pe El Camino. În plus, patrimoniul rural din România este unui care s-a păstrat autentic, încă, e un soi de călătorie în timp. Aproape nicăieri în Europa nu mai există sate unde încă se trăiește ca odinioară. Asta știu, pentru că am făcut și eu mai mult de 1.000 de km pe El Camino, așa că simt că le pot compara, măcar așa din experiența mea.

În schimb, e foarte clar că inspirația pentru Via Transilvanica este experiența mea, dar și a colegei mele, Anna Szekely, director executiv Tășuleasa Social și scriitoarea Ghidului Drumețului pe Via Transilvanica, pe El Camino. Ne-am gândit împreună că avem o țară cel puțin la fel de frumoasă, dar pe care pare că nu știm să o iubim. Ne-am dat seama că dacă schimbi perspectiva și iei România la pas, o vei descoperi exact așa cum este ea și vei învăța să o iubești.

Via Transilvanica unește, printre altele, șapte zone cultural-istorice. Care sunt diferențele culturale ce-ar putea fascina călătorul străin?

Etajul etnic sau cel cultural istoric al acestui traseu, sunt unele foarte complexe. Peisajul rural sau urban nu se schimbă doar de la o regiune la alta, ci de la o zi la alta. Vezi cum casele bucovinenilor se metamorfozează încet în case săsești sau secuiești, ajungi în județul Mehedinți într-un climat mediteraneean, cu case complet diferite. Bisericile se schimbă. Culturile se schimbă, unii cultivă hamei, alții au livezi, unii au multă viță de vie. Numai în județul Caraș-Severin, cel mai lung județ de pe traseu, care măsoare 256 de kilometri, există undeva la 17 minorități etnice: cehi, croați, slovaci, româno etc.

Această diversitatea este cu siguranță fascinantă și pentru noi, ca români, așa că pentru un străin cu atât mai mult poate fi o lecție incredibilă despre România. O țară care nu trebuie văzută unidimensional, ci înțeleasă tocmai prin diferențele dintre oameni. Diferențe care am vrea să ne aducă împreună, să ne unească.

Traseul trece prin comunități obișnuite cu turiștii, dar și prin comunități izolate - care a fost impactul în acestea din urmă?

La nici cinci ani de la lansarea proiectului, traseul a fost asaltat de drumeți din România, dar și de un număr considerabil de turiști străini. A fost semnul clar că românii aveau nevoie de acest proiect. Desigur că inițial ne-am confruntat cu o oarecare formă de scepticism din partea comunităților, mai ales în sate izolate, unde bătrânii se scărpinau în creștetul capului, neînțelegând ce anume ar putea să determine un om  să meargă atâta drum pe jos, cu un rucsac în spate. Dar încet, și-au dat seama care este rolul lor în toată treaba.

Ospitalitatea românească este oricum un instinct înnăscut, așa că oamenii au fost de la început drăguți. Dar și-au dat seama că e șansa lor să vorbească cu oameni din alte părți despre comunitatea lor, despre obiceiuri, să împartă mâncare și alte produse tradiționale etc. Există un uriaș potențial economic din aceste activități turistice, care în același timp sunt minim invazive. Drumețul de lungă distanță este un turist ideal, are nevoie de foarte puține, e nepretențios și toată ziua e pe drum. Astfel că oamenii de la țară pot să ofere și ospitalitate turiștilor, dimineața și seara, iar în timpul zilei își pot face munca: să lucreze pământul, să aibă grijă de gospodării etc.

În câteva instanțe, oameni care locuiesc pe traseu, care și-au deschis afaceri, ne-au mărturisit că Via Transilvanica este motivul pentru care au evitat falimentul. Și mai mult, au început să prospere. Este o șansă nesperată și pentru cei tineri, care încep să se întoarcă la sat, acolo unde populația e în scădere și foarte îmbătrânită. Se întorc pentru că simt că pot face ceva, ceva care să conteze și care să le aducă și beneficii financiare.

De ce ar trebui să țină cont drumeții când pornesc pe traseu? Ce situații delicate pot apărea?

Cel mai bun sfat pe care îl pot da oricui se gândește să pornească pe Via Transilvanica este să citească Ghidul Drumețului. El a fost scris de o echipă de femei care a parcurs întreg traseul și a documentat tot ce este important. Ghidul este disponibil pe site-ul oficial viatransilvanica.com, în patru limbi. Se poate descărca gratuit. În plus, există un grup oficial de Facebook (Via Transilvanica official group), cu o comunitate extrem de activă.