Escapade de o zi lângă București
Fie că ești turist sau locuitor al Bucureștiului, după ce-ai explorat Capitala în lung și-n lat, e timpul să descoperi și locurile din imediata apropiere. Obiectivele turistie aflate la maxim două ore de mers cu mașina de București includ palate, centre ecvestre, parcuri de aventură, mici colțuri de natură ideale pentru relaxare sau rezervații naturale potrivite pentru excursii de o zi. Așadar, pornește cu noi în această aventură în care îți arătăm ce să faci sau ce să vezi pe lângă București.
Natură și aventură la nord de București
Începe ziua în forță, cu o lecție de călărie la unul din cluburile ecvestre din apropierea lacului Snagov sau chiar de la Mogoșoaia. Deși nu e o activitate intensă, conexiunea pe care caii o pot forma atât cu adulții, dar mai ales cu copiii este una specială.
Prelungește-ti ziua pe domeniul Mogoșoaia pentru o lecție de istorie și pentru câteva ore relaxante prin grădinile vaste sau în parcul imens. Aici, pe iarba proaspătă, poți juca o partidă de badminton sau un joc de societate la umbra arborilor seculari. Cei mai aventuroși se pot lansa cu caiacul pe lac.
Ce-ai zice de o lecție de olărit? Sau chiar de linogravură? Sau de-o lecție despre plantele medicinale pe care găsim aproape oriunde pe pajiștile din jurul nostru? Toate astea le găsești la Muzeul- Atelier Școala de la Piscu. Copiii sunt încântați de lucrurile pe care le creează cu mâna lor, iar pe tine te va surprinde plăcut istoria acestui sat de olari. O recomandare călduroasă: nu-ți lăsa bicicleta acasă! Drumurile din sat și dinmprejur sunt ușoare și idilice.
Video: Școala de la Piscu
Zona podgoriilor Dealu Mare, aflată la puțin peste o oră de mers din București, este o alegere inspirată în orice sezon. De-a lungul drumului vinului prahovean, vei degusta cele mai alese vinuri din această regiune, vei afla mai multe despre producția de vin, și te vei bucura de ture cicliste pe dealuri unde vița de vie e tot ce vezi preț de mulți kilometri.
Aproape de București, pe lângă A2
Pădurea Pustnicu se numără printre locurile mai sălbatice unde poți ajunge rapid din București. Dincolo de aglomerația care se crează în perimetrul de grătare, zona e preferată pentru plimbări cu bicicleta sau alergare. Aleea neamenajată de lângă lac se poate deveni o adevărată aventură pentru părinții cu copii.
Ceva mai departe, Valea Argovei cu a ei salbă de bălți și lacuri și câmpuri întinse e o încântare pentru ochi mai ales primăvara, când înflorește rapița. Altminteri, aici poți petrece o zi în liniște deplină, la iarbă verde într-un loc special amenajat pentru pescuit.
Video: IDEAL AIR DRONE
Pentru o experiență completă, ia-ți bicicleta și dă o tură pe drumul care leagă lacurile de Valea Mostiștei. E o plimbare destul de lejeră, cu priveliști largi, potrivită și pentru copii. Nu uita de protecție solară în zile caniculare, căci umbră se găsește mai rar.
Primăvara sau toamna, urmărește calendarul concursurilor sportive ecvestre la care participă Herghelia Jegălia. Pentru copii, e o încântare să asiste la spectacolul oferit de caii de rasă, iar elenganța cu care aceștia sar peste obstacole își găsește mai rar un echivalent în lumea necuvântătoarelor.
Ieșire de o zi în zona de sud a Bucureștiului
Dacă plănuiești o zi cu prietenii sau cu familia în sudul Bucureștiului, aproape n-ai cum să eviți Parcul Natural Comana (decât dacă ați încercat deja toate activităție posibile). E de înțeles de ce parcul e atât de popular printre bucureșteni: pe lângă paleta incredibilă de activități - parc de aventură, plimbări cu barca, plimbări cu caiacul, terenuri de sport, zone de picnic, observatoare faună, posibilități de fotografie, poteci sălbatice pentru amatorii de MTB - găsești posibilități de ateliere creative, restaurante și chiar locuri de cazare.
De o altă factură este oferta turistică a Domeniului Greaca. Această pensiune de tip resort aflată pe locul unui fost domeniu boieresc se adresează celor care doresc o zi ceva mai lipsită de adrenalină, pe malul unei piscine, într-un cadru elegant. Recomandarea noastră e să profiți de bicicletele care se pot închiria la conac și să dai o fugă până la Casa de piatră Udriște Năsturel de la Herăști (15 km).
File de istorie și folclor într-o ieșire de o zi spre Târgoviște/Pitești
Orașul Târgoviște se numără printre locurile de văzut la vest de București. Fă o oprire matinală la Rezervația de Zimbri Neagra Bucșani. Inspiri aer curat și admiri zimbri de-aproape sau de departe - depinde în ce dispoziție îi găsești! Curtea Domnească din fosta capitală a Țării Românești cuprinde mai multe clădiri și muzee, astfel că vei petrece câteva ore bune aici, timp în care te vei încărca de istorie.
Nu trebuie neapărat să te pasioneze istoria ca să dai o fugă la vest de București, la cele câteva conace boierești exemplar restaurate. Fie că urmezi drumul vinului prin Oltenia, fie că alegi autostrada, poate nu le vezi pe toate dintr-un foc (deși ar fi posibil). Iar copiii vor găsi cu siguranță destule curiozități, mai ales în muzeul viticol de la Golești.